Zechariah 8

Domnul promite restaurarea Ierusalimului

1Cuvântul Domnului Oștirilor a venit la mine și mi-a zis:

2„Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sunt gelos cu o mare gelozie pentru Sion și sunt aprins de gelozie pentru el».

3Așa vorbește Domnul: «Mă voi întoarce în Sion și voi locui în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul va fi numit ‘Cetatea Adevărului’, iar muntele Domnului Oștirilor va fi numit ‘Muntele cel Sfânt’».

4Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Bătrâni și femei în vârstă vor ședea iarăși în piețele Ierusalimului, fiecare cu toiagul său în mână, datorită mulțimii zilelor lor. 5Piețele cetății vor fi pline de băieți și fete care se vor juca pe străzile lui».

6Așa vorbește Domnul Oștirilor: «În acele zile, lucrul acesta va părea o minune în ochii rămășiței acestui popor, dar oare va fi o minune și în ochii Mei?»“, zice Domnul Oștirilor.

7Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Iată, Îmi voi elibera poporul din țara situată în est și din țara de la asfințitul soarelui. 8Îi voi aduce înapoi și vor locui în mijlocul Ierusalimului. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, în adevăr și în dreptate“.

9Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Întăriți-vă mâinile, voi care ascultați în aceste zile cuvintele rostite prin gura profeților, care au vorbit în ziua când temelia Casei Domnului Oștirilor a fost pusă pentru construirea Templului. 10Căci înainte de aceste zile nu exista răsplată nici pentru om, nici pentru animale și, din cauza dușmanului, cei ce se duceau și veneau nu aveau pace. Îi stârnisem pe toți oamenii împotriva semenilor lor. 11Dar acum nu-i voi mai face rămășiței acestui popor ca în trecut, zice Domnul Oștirilor, 12ci vor semăna în pace, vița își va da rodul, pământul își va da recolta iar cerul își va lăsa roua să cadă. Toate acestea le voi da în stăpânirea rămășiței acestui popor. 13Și, așa cum ați fost un blestem printre națiuni, Casă a lui Iuda și Casă a lui Israel, tot astfel vă voi elibera și veți fi o binecuvântare. Nu vă temeți, deci, ci întăriți-vă mâinile!“.

14Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: „După cum am plănuit să vă fac rău când M-au mâniat strămoșii voștri, zice Domnul Oștirilor, și nu Mi-a părut rău, 15tot așa și acum, în zilele acestea, plănuiesc să fac bine din nou Ierusalimului și Casei lui Iuda! Nu vă temeți! 16Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le faceți: fiecare să spună semenului său adevărul! Să judecați la porțile voastre pe temeiul adevărului și al dreptății depline! 17Să nu gândiți rău în inima voastră împotriva semenului vostru și să nu iubiți jurământul fals, căci toate acestea sunt lucruri pe care Eu le urăsc, zice Domnul“.

18Cuvântul Domnului Oștirilor a venit la mine și mi-a zis: 19„Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea vor deveni pentru Casa lui Iuda prilejuri de bucurie și de veselie și sărbători plăcute. Iubiți deci adevărul și pacea!».

20Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Vor veni din nou popoare și locuitori ai multor cetăți. 21Locuitorii unei cetăți vor merge la cealaltă și vor zice: ‘Haideți să mergem să stăruim înaintea Domnului și să-L căutăm pe Domnul Oștirilor! Voi merge chiar eu însumi!’. 22Vor veni multe popoare și națiuni puternice să-L caute pe Domnul Oștirilor în Ierusalim și să stăruiască înaintea Domnului».

23Așa vorbește Domnul Oștirilor: «În zilele acelea, zece oameni din orice limbă a națiunilor vor apuca un iudeu de poala hainei, îl vor apuca și-i vor zice: ‘Vrem să mergem cu voi, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu voi!’»“.

Copyright information for RonNTR